Director’s Office
Aparatul directorului, este o subdiviziune structurală a Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, cu statut bine determinat de organizare, planificare, evidenţă şi control al activităţii subdiviziunilor Centrului.
Potrivit rolului său instituţional, în Aparatul directorului se cumulează fluxul de informaţie internă şi externă, în scopul organizării activităţii în ansamblu a Centrului şi fundamentării deciziilor conducerii instituţiei.
Pe parcursul celor 5 ani de activitate, colectivul Aparatului directorului în permanenţă şi-a perfecţionat abilităţile profesionale în organizarea evidenţei şi analizei activităţii de serviciu, asigurarea controlului disciplinei executorii a subdiviziunilor Centrului; organizarea şedinţelor Colegiului şi consfătuirilor de lucru pe lîngă directorul Centrului şi monitorizarea realizării lor; examinarea interpelărilor şi petiţiilor; pregătirea şi semnarea tratatelor şi acordurilor de colaborare dintre Centru şi organele similare ale altor state; promovarea imaginii publice a instituţiei pe plan intern şi extern.
În scopul consolidării capacităţilor funcţionale ale Centrului în realizarea atribuţiilor de bază, implementării metodelor avansate de management, Aparatul directorului a elaborat Strategia instituţiei, care a fost aprobată la şedinţa Colegiului din decembrie 2005 şi constituie temelia procesului de planificare a activităţii Centrului.
În Aparatul directorului sînt cooptaţi specialişti competenţi cu experienţă bogată în diverse domenii şi tineri cu o excelentă pregătire în domeniul dreptului, criminologiei, economiei şi sociologiei, care au şi unele publicaţii de specialitate, inclusiv: Depistarea, cercetarea şi calificarea infracţiunilor de corupţie, Chişinău, 2005; Prevenirea corupţiei în instituţiile publice: ghid pentru funcţionarul public, Chişinău, 2005; Cum să ne protejăm de corupţie: ghid pentru cetăţean, Chişinău, 2006; Drepturile şi obligaţiile mele în relaţiile cu organele de control. Ghid pentru agentul economic, Chişinău, 2006; Corupţia: noţiune, prevenire şi contracarare, Chişinău, 2007.
Pentru prima dată de la crearea Centrului, în Aparatul directorului au fost realizate prognoze criminologice privind evoluţia fenomenului corupţiei, în temeiul cărora au fost elaborate şi unele recomandări practice, expediate instituţiilor publice pentru implementare, diverse analize şi studii analitice privind situaţia criminogenă, contracararea corupţiei, eficacitatea judecării cauzelor referitoare la infracţiuni de corupţie etc., precum şi primul sondaj de opinie publică. Printre realizările importante ale Aparatului directorului este de remarcat definitivarea Strategiei naţionale de prevenire şi combatere a corupţiei, aprobată prin Hotărîrea Parlamentului nr. 421-XV din 16 decembrie 2004, înalt apreciată de experţii Consiliului Europei, fiind considerată drept una dintre cele mai reuşite în Europa.











